Folie Kit Reparație T-MAX UV Tempered Glass – o soluție ieftină pentru sticla crăpată

Pe măsură ce tehnologia mobilă a avansat, telefoanele au devenit din ce în ce mai mari și din ce în ce mai puțin „mobile”. În ziua de azi, telefoanele au căpătat o dimensiune considerabilă, fapt ce le face mult mai predispuse la a se lua la trântă cu pământul. Sunt dificil de ținut în mână, incomode.

Colac peste pupăză, aceste dispozitive sunt fabricate și din materiale casante precum sticla, iar în momentul în care sunt scăpate accidental pe jos, această sticlă se crapă destul de rapid.

Chiar dacă discutăm despre sticlă cu un standard înalt de rezistență gen Gorilla Glass 5, aceasta nu a fost proiectată pentru a rezista la cădere liberă pe ciment sau gresie. Evident, cei care au trecut printr-o asemenea experiență neplăcută cu un dispozitiv de top gen Galaxy Note, au constatat faptul că reparația prin înlocuire a sticlei de pe display-ul telefonului costă enorm, cât un telefon de clasă medie aproape.

Uneori am crede că producătorii de telefoane mobile intenționat pun sticlă de proastă calitate pe dispozitive, să se spargă cât mai repede și să facă o grămadă de bani cu piesele de schimb.

În momentul în care apare o fisură, o spărtură pe display, sau mai bine zis pe TouchScreen-ul din sticlă al telefonului, acesta nu încetează să funcționeze. El își face în continuare treaba dar există riscul ca acele crăpături să se întindă sau bucăți din sticla fisurată să cadă pur și simplu iar cel care folosește dispozitivul să se rănească.

Una dintre soluțiile pentru această problemă este o folie kit reparație T-MAX UV Tempered Glass. Costurile pentru această folie sunt mult mai mici decât reparația în sine. Este simplu de aplicat și nu necesită tratament cu lampă UV. Ea va reuși să acopere perfect întreaga suprafață a ecranului și va izola zona fisurată. Crăpăturile nu se vor mai extinde iar în cazul în care există posibilitatea să cadă ciobulețe din spărtură, problema va fi rezolvată.

Folia T-MAX UV Tempered Glass este o soluție simplă, rapidă, deloc costisitoare pentru cei care nu doresc să investează într-o reparație costisitoare de schimbare a sticlei sparte în întregime și poate fi cumpărată din magazinul nostru, accesând linkul din acest articol.

P.S. – O puteți prinde la reducere de Black Friday. Evenimentul începe mâine și ține 3 zile.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *