5 lucruri de care trebuie să ai grijă atunci când deții un smartphone

A deține un smartphone în ziua de azi este ceva foarte normal. Cu toții ne dorim să fim cât mai tehnologizați, cât mai la modă, cu toții ne dorim să facem poze sau să verificăm notificările de pe Facebook venite în timp real deși suntem departe de laptop/calculator. Ei bine, aceste telefoane inteligente vin la pachet cu o serie de dezavantaje la care trebuie să fim foarte atenți. Vom face așadar o listă în cele ce urmează cu 5 lucruri de care trebuie să ai grijă atunci când deții un smartphone.

5 lucruri de care trebuie să ai grijă atunci când deții un smartphone

  1. Securitatea – din moment ce trăim într-o lume conectată la internet, e clar că vom avea acces la această minune tehnologică și prin intermediul telefoanelor inteligente. Din păcate, se pune problema de securitate pentru că se fac plăți cu telefonul în ziua de azi, fie prin aplicații dedicate ale băncilor fie prin NFC iar riscul de hacking este destul de mare. Din acest motiv, nu trebuie niciodată să vă conectați la rețele Wi-Fi nesecurizate. Puteți rămâne și fără bani în cont și cu datele de logare ale rețelelor de socializare furate.
  2. Update – în cazul în care aplicațiile sau sistemul de operate nu sunt updatate la timp, pot să apară diverse probleme de funcționare. Din păcate, fiecare update mai mănâncă un pic din memoria internă a telefonului și în funcție de caz, poate să dureze destul de mult.
  3. Backup – toate datele pe care le stocăm în telefoanele noastre au nevoie de backup. Poze, muzică, numere de telefon, toate se pot duce pe apa sâmbetei dacă nu avem grijă să facem backup. Se pot folosi aplicații dedicate pentru backup sau se pot folosi conturile specifice Google/Apple născute cu opțiune de backup dintotdeauna.
  4. Mediul – deși încorporează foarte multă tehnologie, aceste dispozitive nu sunt capabile să se apere uneori de intemperii sau de temperaturi ridicate. Există telefoane rezistente la apă și praf dar din păcate nu toți ni le permitem. E bine să folosim huse de protecție în cazul în care nu deținem un dispozitiv certificat IP68 și să ne asigurăm că nu-l uităm în mașină pe timp de vară când temperaturile din termometre depășesc 50 de grade Celsius în habitaclu.
  5. Intimitatea – din păcate, în ultima vreme apar tot mai multe scandaluri legate de scurgeri de informații, de vânzări de informații confidențiale ori date cu caracter personal ale utilizatorilor din Social Media, Google se pare că reține tot mai multe date despre cei care folosesc telefoane cu sisteme de operare Android și așa mai departe. Trebuie să ții în frâu foarte bine datele personale pe care le lași pe Facebook sau Google.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *